gandeste critic

Din crudul adevar se naste o speranta!

Posted by on Sep 17, 2014

3556243328_9c1c31636cObsesia epocii noastre pentru sexualitate e ciudata. Vorbesc despre acea conceptie care face din sex o sfera separata si autonoma de restul existentei, a carei exercitare ar trebui s-o problematizam, dupa cum ne invita revistele, sub doua aspecte: tehnic (cum se face?) si psihologic (de ce? pentru ce?) Pe de alta parte, si pentru majoritatea occidenilor, cuplul nu este mai putin un loc de tensiuni considerabile decat acum doua secole: ba poate mai mult, de cand s-a creat proiectul singular de a-i introduce un ideal de fericire sentimentala si sexuala. Nu se intelege deloc in ce fel problematizarea de care pomeneam mai devreme ar permite o viata armonioasa; e adevarat ca-i vorba mai ales de a vinde reviste si multe alte lucruri. Cat despre inventarea unei fericiri veritabile, ea se va face ca si inainte: in secret.

Se cunoaste formula lui Spinoza: sa nu razi, sa nu judeci, sa intelegi. In a lui Jean Colerus, se relateaza urmatoarele: cand ramanea acasa, nu incomoda pe nimeni. Cea mai mare parte a timpului si-o petrecea in liniste in camera sa. Cand i se intampla sa se simta obosit fiindca se ocupase prea mult de meditatiile lui filosofice, cobora pentru a se destinde si vorbea cu cei din casa despre tot ce putea servi drept subiect de conversatie obisnuita, chiar si despre fleacuri. De asemenea, cateodata se distra fumand o pipa cu tutun; sau, cand voia sa-si relaxeze mintea ceva mai mult timp, cauta paianjeni pe care ii punea sa se bata intre ei, ori muste pe care le arunca in plasa de paianjen, iar apoi privea aceasta batalie cu atata placere, incat uneori izbucnea in ras. Ne-am insela, cred, daca am lua acest ras al lui Spinoza drept cruzime. Propun mai degraba sa-l apropiem de urmatoarea remarca al lui Marcus Aurelius, din cartea III a cugetarilor sale: “si daca am fi pasionati de vietatile din univers, daca am avea o pricepere mai adanca a lor, fara indoiala ca nici una dintre ele, chiar si dintre cele care sunt consecintele altora, n-ar putea sa nu para o creatura placuta; am privi cu placere boturile cascate ale fiarelor salbatice si sculptorii in imaginile acestora pe care ni le infatiseaza; chiar si la mosnegii si femeile batrane vom putea deslusi o anumita perfectiune, o frumusete, la fel cum vedem gratia unui copil, daca vom privi cu ochii unui intelept.”

Marcus Aurelius adauga imediat, intr-un salutar acces de bun-simt: “Lumea va ajunge rareori sa se convinga de asta si doar aceia care au o afinitate adevaratá cu natura si cu creatiile ei.” Aceasta afinitate nu este cel mai bine impartasit lucru din lume (nici macar, ma tem, printre filosofi). In schimb, aceasta stare sufleteasca echilibrata, care e tot ce poate fi mai opus indiferentei, tot ce poate fi mai opus unei detasari, o putem gasi in marile romane.

FacebookGoogle+Twitter

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *